Nu cred ca te voi mai putea privi vreodata in acelasi fel in care am facut-o candva. Nu acum, cand stiu intreaga poveste,desi as merge pana in iad doar pentru tine.
             E un octombrie tarziu si frigul imi ingheata treptat sufletul poluat de haosul in care se scalda caruselul vietii. Ma plimb printr-un oras populat de fantome si viata mea e o paleta de culori stridente, stricate, mult prea dormice de a fi cineva, de a atrage atentia, chiar daca mijloacele prin care se obtine nesemnificativul renume sunt imbibate in minciuni. Corpul meu este la fel de epuizat ca si mintea mea, iar asta ma sufoca. Intregul univers se roteste incontrolabil si nu am niciun punct fix. Aleg sa zbor cu el si ma destram pas cu pas, pana in clipa in care te vad : un cer instelat in carne si oase, cu o palarie neagra si doua brate larg deschise. Asa ca alerg spre ele si ma izbesc intr-o imbratisare dureroasa, devening luna. Deasupra spatiului citadin, impreuna cu tine, dam sens vietii.
            In fiecare noapte te iubesc si sunt sigura ca esti sincer cand imi spui povestea vietii tale, dar nori cenusii sunt dedesubtul nostrum si nu mai pot vedea lumea exterioara. Te vad doar pe tine si ma afund in intuneric. Obsev de ce nu apartineam lumii mele – pentru ca eu sunt luna si locul meu e langa tine.
            Nu pot sa ma opresc sentimentele de vina si de furie si de ura asupra mea. I-am parasite pe toti, i-am abandonat doar pentru a fi cu tine si nici macar nu sunt sigura ca vei ramane alaturi de mine. Ma inec in insecuritati, si incep sa palpai. Intreaga mea suprafata este acoperita de fasii, linii, structuri ravasite din care curge lumina. Eu credea ca imi vor usura suferinta, dar de fapt ma seaca. Am nevoie de tine, dar nu te gasesc.
            Incep sa ma departez de tine, sa ma prabusesc.
            Cerul adaposteste in bratele sale luna, mai mare decat mine de sute de ori. Il strig. O data, de doua ori, de zece ori; viteza colosala imi impiedica incercarea disperata de a ma agata de ceva – orice – doar pentru a ramane aici, langa tine.
            Ma prabusesc si realizez ca sunt doar o stea cazatoare. Simt impactul cu pamantul asemenea purgatoriului aspru. Oameni trec pe langa mine, indiferenti. Haosul imi este atat de familiar. Totusi, te vad, si pe ea, si restul stelelor.
-          Domnisoara, domnisoara, sunteti bine ?
            Doua maini stangace ma ridica. Plansetul meu incontrolabil sfasie melodia comerciala care se aude de la o bodega din vecinatate. Individul ma priveste speriat ; e imbracat sarac, la limita decentei.
            Nu stie ce sa faca, este surprins de valul de emotii care se varsa din mine si pur si simplu ma imbratiseaza. Nu pot vedea pe altcineva inafara de tine, si ma sfasie faptul ca acum esti de neatens. Si ca eu am redevenit captiva in haosul meu.
            Strainul ma ajuta sa merg si apoi drumurile noastre se despart. E atat de frig, sfarsit de decembrie. Ma asez intr-un colt si stau cateva ore acolo pana cand realizez ca trebuie sa Ama razbun. Stiu frica ta cea mai mare. Cersesc cu disperare doua zile incontinuu si stomacul meu deja s-a resemnat. Cumpar de la primul vanzator artificii si fac rost de o bricheta.
            Apoi, te astept, si cu jumate de ora inaintea miezului de noapte imi pun planul in aplicare. Ploaia de culori se revarsa deasupra mea si sunt imbratisata de fum. Lumini peste lumini. In sfarsit nu te mai vad clar. Un sunet vag pe fundal. Doua raze de lumina. Stiu ca acolo unde te afli, te chircesti de frica. Stiu cat de mult urasti artificiile. Pana la sfarsitul vietii mele am de gand sa te chinui in fiecare noapte. Doua faruri.
            Camionul ma izbeste din plin si corpul meu zboara. Sufletul mi se spulbera cand, o data inaltat, te revede. Ma uit in ochii tai. Inca esti alaturi de ea. Soferul tirului varsa lacrimi irelevante pe trupul meu neinsufletit. Incearca cu disperare sa ma trezeasca. Tu, in schimb, nu spui nimic, abia daca te uiti la mine.
            Asa ca aleg sa plec. E momentul sa merg mai departe. Nu pot fi captive intr-un loc caruia nu ii apartin.
            In timp ce ma afund in lumea mortii, o ploaie de lumiti de zguduie. E Anul Nou. Ma duc spre moarte cu zambetul pe buze, si am toata certitudinea ca asta e locul caruia ii apartin, si ca tu iti meriti pedeapsa.

    Cartea asta a fost foarte captivanta. M-a tinut in priza inca de la inceput, este foarte bine construita si este genul ala de roman istoric care iti arata frumusetea istoriei.
     Spre deosebire de multe alte carti, m-am atasat de personaje si mi-au placut.


     Un avion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei, in el aflandu-se protagonista si prietena ei cea mai buna. Franta, in acel moment era ocupata de nazisti. Ulterior, protagonista este arestata de Gestapo si interogata, fiind obligata sa isi spuna povestea, care ce-i drept este foarte interesanta. Ea scrie, de fapt, zeci si zeci de pagini in care nazistii spera sa gaseasca informatiile(un anumit cod).
       Aflam povestea lui Verity, imprietenirea ei cu Maddie, aflam povestea vietii ei.
      Este surprinzator cum Elizabeth Wein a reusit sa prezinte totul foarte credibil si sa creeze o poveste induiosatoare. Mi-a placut foarte mult, iar finalul m-a surprins, dar doar partial, pentru ca anticipasem de la bunul inceput felul in care se va incheia viata lui Verity. Astfel, autoarea reuseste sa ofere cruzimii si racelii cu care razboiul este privit, emotie, prietenie.

   Va recomand cartea. E plina de situatii neasteptate si mister si te face sa o citesti cu placere, si sa te atasezi de personaje. *thumbs up*, editura Epica a inceput sa scoata carti foarte bune.
Nota: 4/5

   Am citit cartea in engleza, dar am fost surprinsa cand aceasta a aparut si la noi, la editura Trei ( editura mea preferata ) .
    Recomand aceasta carte oricui este fascinat de complexitatea bolilor mintale si de drame de familie.


    Protagonistul este destul de instabil din toate punctele de vedere si greu de inteles. Povestea nu este cine stie ce - Matthew este traumatizat de un incident din copilarie, in urma caruia fratele sau a murit. De asemenea, Matthew sufera de schizofrenie, si are adesea impresia ca fratele sau mort nu este de fapt mort. Mi-a placut felul in care este redata boala lui, insa imi displace complet felul de a fi a protagonistului. Atitudinea lui este oribila, la fel ca felul in care trateaza celelalte personaje.
     Matt ajunge intr-un spital pentru persoane cu probleme mintale si starea lui se agraveaza. Nu mi-a placut in mod deosebit felul in care spitalul este prezentat, mi s-a parut ca autorul ar fi putut sa scoata mult mai mult dintr-un loc atat de fascinant si plin de intrigi.
      Intregul suspans consta in a afla ce s-a intamplat de fapt in noaptea in care fratele sau a murit.
     Mi-a placut in mod deosebit de mult felul in care, pe masura de starea psihica a lui Matthew se deterioreaza, naratorul isi pierde si el din coerenta. Desi pare ca nu este cine stie ce, povestea este destul de captivanta si mi se pare ca merita citita. Pe mine, cel putin, m-a intrigat.
    Plus ca in carte, nu prea gasesti un personaj care sa fie sanatos psihic complet. Fiecare are ceva special si chiar m-a surprins asta. De asemenea, felul in care schizofrenia este ilustrata, de la inceputuri pana cand preia controlul aproape integral asupra perceptiei protagonistului este unul unic si foarte credibil. 

Nota: 4 / 5

Castigatoarea este YUKI BLACK. Astept datele tale pe adresa cristina_andries98@yahoo.com

 Cu ocazia revenirii blogului, am decis sa ograziez un concurs. Pentru a castiga volumul sapte din seria Pretty little liars, varianta paperback, trebuie sa :
  - apreciati pagina de fb a blogului : facebook.com/cristinapainting
   - lasati un comentariu la aceasta postare cu numele vostru si numele de fb .

  INTRARI SUPLIMENTARE :
 - orice apreciere la postarile de pe pagina de fb echivaleaza cu o intrare in plus.

    Castigatorul se alege prin tragere la sorti.
      Data de incheiere a concursului : 27 iulie

Aceasta este noua pagina de facebook a blogului: https://www.facebook.com/cristinapainting

 Pictura in acuarela

 Ultima oara cand am postat pe acest blog minunat a fost la inceputul lunii februarie, iar acum ne apropiem de finalul lui iunie. Tin sa va comunic faptul ca am de gand sa schimb in mare parte tema blogului, si anume intentionez sa ma axez mult mai mult pe pictura, pe operele mele si pe creatia mea propriu-zisa. Pana acum, daca va mai amintiti, articolele erau in general opiniile mele asupra cartilor pe care le citeam. Ei bine, de acum incolo, ma voi axa mai mult pe pictura decat pe recenzii, desi asta nu inseamna ca nu vor mai aparea recenzii de acum incolo.
  Sper sa va placa. Pentru mine este un nou inceput in ceva ce ma face fericita, alaturi de chitara mea fabuloasa ( un Epiphone Les Paul Special II ).


   Pana atunci, va las o fotografie cu prima mea pictura e panza in acril, numita Efemer.


 Inca o carte de la editura Trei care merita.  " Regatul umbrelor " a fost o carte care initial m-a dezamagit, dar de la jumatatea ei a devenit extraordinar de captivanta. Voi fi sincera : primele 50 de pagini au fost captivante, de la pagina 50 la 100 - 150 a fost plictisitor si nu s-a intamplat mai nimic, si m-a enervat destul de tare, apoi a devenit foarte foarte buna.
  Ciudata aceasta ascensiune.

Mi-a placut foarte mult, totusi. Este vorba despre un viitor post- apocaliptic in care lumea este condusa de Intunecatul , un personaj foarte sexy si infiorator, iar actiunea are loc in atmosfera Rusiei.
   Alina si Mal au fost impreuna din copilarie, de cand se stiu ei , din cauza ca au fost orfani si au sarit dintr-o casa de adoptii in alta. Oricum, Alina este remarcata si afla ca ea insasi este o Grisha si tocmai o Invocatoare a Soarelui. IARASI ACEST CLISEU. Este remarcata, descopera ca are super puteri, etc etc etc. Inedit este cum descopera asta : cand traveseaza Falia Intunercului ( un loc unde nu exista niciun pic de lumina, si unde se afla creaturi ca niste pasari care mananca oameni si orice gasesc si ele ) si prietenul ei Mal este atacat.

  Oricum, viata ei se schimba radical - ALT CLISEU - pentru ca se duce sa locuiasca la Micul Palat, unde este antrenata. A fost destul de anosta partea asta, sincer. Nu mi-au placut personajele atat de mult, nu m-am atasat de ele cum ar fi trebuit si povestea avea un mare potential, dar am simitit ca autoarea a gresit pe undeva cu naratiunea. A transformat totul in ceva plat pana la un anumit punct, iar asta m-a calcat pe nervi, pentru ca putea sa iasa ceva mult mai bun.
    Continuand, Intunecatul nu este ceea ce pare a fi, intreaga natiune Ravka asteapta sa fie salvata de Invocatoarea Soarelui, persoana care poate sa ii scape din intunericul Faliei care se extinde pe zi ce trece. Mi-a placut totusi actiunea propriu-zisa pe care nu o voi povesti pentru ca risc sa dezvalui prea multe detalii.

    Mi se pare ca autoarea a insistat prea mult pe ticurile personajei si intentia lor era sa denote ceva emotionant, dar pe mine nu m-a emotionat absolut deloc. Intunecatul este personajul meu preferat, normal, dar mi-ar fi placut sa fie ceva mai antitetic, pentru ca atunci cand scrii ceva si vrei sa nu fie nici prea crud, nici prea bland, iese o ciorba. Ar fi trebuit sa sara intre aceste doua stari cu o normalitate iesita din comun, dar el nu e nici prea rau, nici prea bun, si mi se pare amestecat si sters in loc sa fie schimbator si intrigant.
     Eu va recomand cartea, in ciuda lucrurile pe care le consider eu neplacute, pentur ca are un punct culminant forte, un final care ma face sa vreau cartea urmatoare si pentru ca e posibil sa va placa foarte mult.

NOTA: 3,9 / 5 

 "Pandemonium" mi-a placut foarte mult. Este o continuare aproape la fel de buna ca primul volum, " Delirium" . Nu pot sa le compar. Nu stiu neaparat care este mai buna, dar o astfel de comparatie este destul de inutila.
    Bun. Despre ce e vorba ?

    Continuarea de la cartea " Delirium ". Okay, deci stim ca Lena este indragostita de Alex ; mi-a placut foarte mult povestea de iubire dintre ei, a fost originala. Ei bine, " cura ", adica operatia, Lenei se apropie si intr-o zi cei doi sunt prinsi de autoritati. Lena nu reuseste sa scape si este tinuta captiva, pentru ca nu a respectat legile acestei societati distopice, iar operatia ei este mutata ASAP.
    Stiti si voi ca lucrurile nu raman asa,si evadarea are loc ( nu va voi spune in ce conditii), dar planul este de a merge in Paduri , nu stiu cum au tradus in romana, original se numeste "The wilds " si oricum, mi s-a parut foarte plina de actiune.
 
   Imaginati-va ca Lena ajunge intr-o noua civilizatie, un nou mod de viata si protagonsita bineinteles, trece prin multe schimbari. Sincer, nu prea am ce sa spun mai mult la carte. M-a tinut in suspans, mi-a placut, dar nu a fost ceva deosebit. Mi s-a parut ca toata aceasta succesiune a evenimentelor uneori nu mai transmitea nimic. Au fost si cateva momente emotionante care mi-au ramas in minte, cum ar fi decesul unui personaj foarte simpatic mie. Oricum ar fi, este o carte despre supravietuire, despre revolta, despre prejudecatii si conceptii eronate.
    Mi-a placut. Am citit-o in vara si nu imi mai amintesc foarte multe despre ea, inafara faptului ca m-a tinut mult in suspans. Nu stiu inca daca ar trebui sa o incadrez in caterogria cartilor bune. Adevarul e ca nu a fost proasta in niciun caz, dat fiind tot suspansul si actiunea de bun-gust, dar nici nu a avut ceva extraordinar.

    Daca va place actiunea, sau daca sunteti mari fani ai ditopiilor, v-o recomand

 Primul lucru care m-a atras la aceasta carte a fost coperta ei absolut superba. Da, am fost superficiala in momentul ala, dar serios acum : este superba.

    Cartea asta mi-a amintit de Titanic, doar ca persoanjele sunt cu mult mai expresive. Structura cartii mi-a placut : un capitol din perspectiva protagonistei, unul din perspectiva protagonistului si intre ele fragmente din interogatoriul la care este supus protoganistul.
      Despre ce e vorba, concret, in aceasta carte ?
   
      O sa incep cu protagonista : Lilac LaRoux, fiica bogata a celui mai bogat om din intreaga galaxie. Actiunea are loc in viitor, intr-o lume unde oamenii calatoresc cu nave spatiale, si tocmai acolo ne aflam: pe cea mai mare, mai glorioasa, mai stabila nava spatiala. Exact ca in Titanic.
      Protagonistul se numeste Tarver : un soldat care a ajuns celebru dupa ce a salvat vietile multor oameni intr-o ambuscada. Amandoi se afla pe Icarus ( acesta este numele navei ). Intamplarea face ca cei doi sa se intalneasca, si mai apoi nava sa se prabuseasca, sa iasa din hiperspatiu si cei doi sa imparta o cabina de salvare. Ideea e ca pe tot parcursul cartii intalnim un limbaj inedit,hiperspatiul, navele, totul legat de fizica si de cosmos este descris pe intelesul tuturor si este placut.
  
      Tarver si Lilac se salveaza, si aterizeaza pe o planeta total necunoscuta, unde incepe jocul de-a supravietuirea. Cei doi nu se inteleg de la inceput, acest aspect facand cartea chiar mai interesanta.
Care este treaba cu " fiintele soptitoare " ?

  Pe mine ideea asta de " fiinte soptitoare " m-a descurajat, dar adevarul e ca nu e chiar asa. Nu sunt niste personaje concrete. Aparitia lor este una stranie, si condimenteaza poveste, si nu mi se pare ca o prosteste. Ii da, ce e drept un iz de SF, dar ghici ce, toata cartea e un SF, asa ca nu vad de ce nu.
     Icarus se prabuseste pe insula, iar Tarver si Lilac pornesc inspre nava. Drumul lor dureaza zile intregi, pe parcursul carora mare parte din actiune se desfasoara.

   Mi-a placut cum nebunia se instaleaza incetul cu incetul, la fel ca iubirea. Mi-a placut foarte mult evolutia inevitabila a personajelor. 
    Inca o data, editura Trei se dovedeste a fi editura mea preferata. Scoate cele mai bune carti.

     Si acum voi veti spune : o sa fie genul ala cliseic de poveste cu doua persoane pe insula, izolate, si toate intamplarile vor fi predictibile si plictisitoare. Dati-mi voie sa va contrazic. Pentru mine, intamplarile nu au fost chiar atat de previzibile. De multe ori m-a tinut in suspans.

     Iar acum, voi argumenta de ce punctajul meu este de 4 din 5. Sfarsitul. Ca de obicei, sfarsitul cartii, ultimele 50 de pagini m-au dezamagit si m-au plictisit de moarte. E trist sa vezi o carte cu o asemenea ascensiune si un final atat de ... sec.
     

  Lume, stiu ca nu prea am mai postat, dar am fost la mare si nu am avut net acolo. Oricum, pe durata sejurului am citit doua carti cap-coada care mi-au placut in mod deosebit: Delirium si Pandemonium de Lauren Oliver.

  " The most dangerous sickness are those that make us believe we are well "

   Cartea asta a fost wow. La final, am realizat ca ea poate fi o metafora pentru ziua de azi, pentru manipularea pe care conducatorii din ziua de azi o exercita asupra oamenilor si cum viata poate urma mult mai multe cai decat cele care sunt intiparite in mintea noastra. Dar sa incepem recenzia noastra.

    Stilul autoarei este super. Imi aminteste usor de cantecele lui Amy Lee pe alocuri, este uneori suficient de intunecata si imi place foarte foarte mult. Pentru mine a fost unul profund si care a transmis tot ceea ce era de transmis.

    " I have a brief fantasy that we're the only two people out in the darkness - that we are the only two people awake and alive in the city, in the world "


   Actiunea are loc in viitor, intr-un lume unde iubirea este considerata o boala, o infectie care trebuie tratata printr-o operatie pe creier care are loc de la varsta de 18 ani si care " salveaza " oamenii. Asta este mentalitatea indusa de societate, bagata pe gatul oamenilor. Iubirea nu exista. Oamenii traiesc fara ea. Cursul vietii este urmatorul : cu cateva saptamani inainte de a implini 18 ani, tinerii dau un examen in urma caruia se stabileste daca isi vor continua studiile sau se vor casatori imediat. Ei primesc o pereche, cu care urmeaza sa se casatoreasca, sa aiba copii si sa isi continuie viata. Deci totul are loc intre straini, nu exista atasament sau iubire, pentru ca iubirea este o boala periculoasa care duce la moarte.

  " Most things, even the greatest movements on earth, have their beginnings in something small. An earthquake that shatters a city might begin with a tremor, a tremble, a breath. Music begins with a vibration. "

Protagonista trece prin numeroase schimbari. Schimbari realitate de mentalitate, de viata. Lena este initial o persoana foarte usor de manipulat, foarte usor de modelat. Mama Lenei a facut parte din rezitenta : Rezistenta este constituita din oamenii care refuza sa accepte cura, remediul pentru iubire, si fug in Salbaticie. Asadar, familia fetei este privita intotdeauna de sus si sunt usor marginalizati. 
   Asta nu le impiedica pe Lena si Hana sa fie cele mai bune prietene. Dupa examinarea lor, care este brutal intrerupta in circumstante neobisnuite, viata lor se schimba radical. Societatea incearca sa manipuleze toti oamenii dar niciodata nu se gandeste la tineri si la curiozitatea lor : la cum descopera muzica si carti neautorizate de conducere, la cum nu fac nimic rau, dar sunt sanctionati. La cum societatea care trebuia sa te protejeze - conducerea, oamenii " buni " - sunt atat de nemilosi si de rai si de corupti

 Lena conteaza boala : se indraogsteste de Alex. Minunatul Alex. Mi-a placut personajul asta extraordinar de mult. 
  
   " Sometimes I fell like if you just watch things, just sit still and let the world exist in front of you - sometimes I swear that just for a second time freezes and the world pauses in its tilt. Just for a second. And if you somehow found a way to live in that second, then you would live forever. "


   Si acum o sa va intrebati : si care e treaba de fapt ? De ce ar merita sa citesc asa ceva ?

    Pentru felul in care autoarea te face sa devii Lena, de la fetita aia timida si influentabila la femeia puternica si imposibil de clintit . Ascensiunea ei este superba. Povestea este complexa si plina de suspans. 

Dar ce se intampla propriu - zis ? Pai , initial este evolutia treptata a iubirii dintre Alex si Lena, apropierea remediului Lenei si probleme pe care asta le implica : ce se va intampla ? Va fi Lena " reparata " ? 

   Am scos atat de multe citate superbe din carte si o sa fac un  poster cu ele pentru ca sunt foarte profunde si reale. Si va spun ca mi-a placut mult prea mult. Bravo Lauren Oliver !! 

NOTA: 5/5

  Sunt atat de heartbroken acum, dupa ce am ascultat acest "album", acesta fiind soundtrack-ul filmului War story ( din care am vazut doar 30 de minute, pentru ca muream de plictiseala )


    Voi incepe cu filmul : nu va pot spune ce se intampla, pentru ca eu am vazut 30 - 45 de minute din el in decursul carora doar vedeam o protagonista care se spala pe dinti, vede oameni facand sex si SUNA TELEFONUL DIN CAMERA LA FIECARE 2 MINUTE, soneria aia m-a innebunit de cap. WTF, regizorule, chiar crezi ca eu vreau sa o vad de 5 ori spalandu-se pe dinti in decursul a 45 de minute ?  Ce urmeaza, sa imi si spuna ce probleme are,poate o doare maseaua, poate e chiar ceva mai grav ?
    Melodiile facute de Amy Lee mi se par nepotrivite in concordanta cu scenele. Cum poti sa pui o cantareata atat de profunda si de capabila, care exprima atat de multe lucruri ca sonor la scena cand doua persoane fac sex in baie si sunt surprinse de protagonista care trage cu ochiul.

    Nu ma intelegeti gresit; iubesc Evanescence din tot sufletul. Asta e trupa mea dintotdeauna,singura pe care o pot asculta non-stop , singura pe care o iubesc, asa ca nu imi e usor sa spun constatarile mele.
    In primul rand, mai mult de 75 % din muzica aia de pe album e instrumental. De ce ? De ce sa ascunzi vocea ei minunata ? Nu gasesti bass, chitara, orice element de rock, inca o chestie care m-a dezamagit profund. O melodie e chiar arabeasca, si o spun cu o dezamagire incredibila, pentru ca nu sunt o persoana flexibila. Nu pot sa ma schimb pur si simplu de pe rock pe muzica arabeasca si melodia atat de laudata : Push the button e o chestie care are si accente pop dupa parerea mea si nu mi se pare ca suna bine. Am gasit doar 2, 3 cantece care imi plac cat de cat, restul nu .

   Eu inteleg ca Amy vrea sa se afirme fara trupa, dar mie mi se pare o alegere dezastruoasa,, care ii apartine in totalitate si e treaba ei, dar nu inteleg ce nu mergea. Evanescence erau exact ceea ce trebuiau sa fie. Noua Amy Lee nu mai e la fel de dark, e prea instrumental, nu ii aud vocea, versurile sunt sarace - exact, sarace, lucru pe care nu l-am mai spus niciodata despre ceva scris de ea - dar nu pot sa nu vad diferenta izbitoare dintre Evanescence si Aftermath.
 Amy poate sa faca orice, daca o face fericita aceasta muzica nu are decat sa o faca; doar ca eu sunt o fana foarte mare si sunt dezamagita.

    Plus ca intr-un interviu a spus ca nu va mai scoate nimic cu Evanescence pentru o vreme. Nici macar nu stie daca vor mai scoate ceva vreodata, si chestia asta e si mai demna de o inima franta.
     Imi pare rau :(

      Well, that's  it.

    

    " Voiam sa ne tinem departe de tot ce putea fi previzibil, de orice ne-ar fi facut la fel cu ceilalti trantori ai societatii, care se sculau in fiecare dimineata si copiau la xerox ziua de ieri. Noi ne doream sa mergem cu rucsacul in spate prin lume. "


    Niciodata impreuna ( The edge of never ) este o carte frumoasa. Mi-a placut foarte mult pana cand am ajuns la 80 % , si de atunci , pentru mine a fost o plictiseala absoluta urmata de un final mult prea cliseic si siropos pentru mine. Ihhh. Chia imi pare rau ca nu a putut sfarsi o poveste de asemenea fel intr-un mod diferit .

 " - Nu cred ca dragostea pentru cineva se poate termina vreodata, spun eu si vad o scanteie care ii straluceste in ochi. Cred ca, atunci cand te indragostesti, deci daca e vorba de dragoste adevarata, este pentru toata viata. Toate celelalte sunt doar experiente si iluzii. "


Ok, deci avem un inceput banal, care dupa parerea mea ar putea fi cu usurinta taiat cu foarfeca din carte. De ce ? Pentru ca aflam detalii nefolositoare despre prietenia dintre protagonista pe nume Camryn si Natalie( tipul ala de prietena enervanta, nesigura pe ea, care tot timpul incearca sa o cupleze cu orice tip ). Bine, dupa o cearta pe tema iubitului lui Nat, Cam porneste pur si simplu in calatorie. Am iubit momentul asta. A fost pe sufletul meu. 


   Adica fata renunta sa copieze la xerox ziua de ieri, isi abandoneaza noul loc de munca si, ( are 20 de ani, apropo ) isi cumpara un bilet de autobuz si porneste in necunoscut, intr-o destinatie la nimereala. In autobuz, dupa ore si ore in sir face cunostinta cu Andrew Parrish. Relatia dintre ei este draguta, in adevaratul sens al cuvantului, si mi-a placut faptul ca evolueaza de la prietenie la ceva mai mult, si nu se cupleaza din prima. 

     Ambele personaje au cant un backstory interesant, desi nu suficient de emotionant pentru mine. 
Tocmai asta e problema : am citit atat de multe carti de genul asta ( doua persoane ale caror suflete sunt chinuite de trecut ) incat nu ma mai atinge cu adevarat partea pe care mizeaza autoarea. Inteleg ca e dramatic, dar m-am saturat ca toate sa parcurga acelasi fagas, sa ajunga la acelasi final. Sunt aceleasi personaje, doar ca au un alt ambalaj, si ceea ce m-a facut sa iubesc cu adevarat a fost sirul de intamplari, felul in care a decurs iubirea lor. 

" - Spune-o pur si simplu. Daca, dupa ce o spui, nu te simti impacata, atunci o sa te descurci cu asta, dar daca tii in tine rahatul asta, indoiala va fi o nemernica mai mare decat vinovatia. "

Autoarea nareaza un capitol din perspectiva lui Cam si unul din cea a lui Andrew, si face asta in mod impecabil. Povestea este spusa in ritmul unui rock clasic de calitate, amintit tot timpul. 
  Desi pare plictisitor in ansamblu - sa citesti o carte despre niste oameni aflati tot timpul pe drumuri, care nu poate avea nimic aparte, adevarul e ca are destule chestii aparte, cum ar fi escapadele calatoriilor si libertatea de a-ti face viitorul cu mana ta, nu ghidat de societate. 

   " Si, in plus, inca nu sunt pregatita sa deschid capitolul " Andrew"  cu ea.  De fapt, cu nimeni. E ca si cum, daca as vorbi catusi de putin despre el, chiar daca pentru a confirma ca exista si ca sunt cu el, toata aceasta experienta ar disparea intr-un nor de fum. As rupe vraja. S-au m-as trezi si mi-as da seama ca Blake a pus ceva intr-una din bauturile pe care mi le-a oferit in noaptea aceeas inainte de a urca pe acoperis cu el si ca am avut halucinatii cu toata aceasta calatorie alaturi de Andrew " 

Eu va recomand aceasta carte. Veti gasi tone de chestii dragute in ea. 

NOTA MEA : 4/5

In Love With Books: Concurs #2 Câștigă o carte: Concurs Cioburi de stele!!! Ce faceți? Bine? Și eu tot bine. De fapt nu chiar așa bine... acuși începe școala și iar nu o să mai am ...

 Stiti ca eu sunt cea mai mare fana posibila a trupei Evanescence. Ei bine, aflati ca Amy Lee a inregistrat un album cu un tip pe nume Dave Eggar:

[PREORDER ALBUM] “Aftermath” (Music from and inspired by “War Story”) – Amy Lee ft. Dave Eggar

AFTERMATH
Music from and inspired by the film “War Story”
Expected Release: Aug 25, 2014

Tracklist
1 Push the Button
2 White Out (feat. Dave Eggar)
3 Remember to Breathe (feat. Dave Eggar)
4 Dark Water (feat. Malika Zarra)
5 Between Worlds (feat. Dave Eggar)
6 Drifter (feat. Dave Eggar)
7 Can’t Stop What’s Coming (feat. Dave Eggar)
8 Voice In My Head (feat. Dave Eggar)
9 Lockdown (feat. Dave Eggar)
10 After (feat. Dave Eggar)



Nu stiu daca sa fiu fericita, pentru ca nu va mai fi trupa, ci doar acest Dave Eggar, dar serios acum, vorbim de Amy si eu iubesc totul de la ea, versuri, muzica, ritm, tot, asa ca dupa ce am ascultat teaserul am realizat ca abia astept sa ascult noile ei cantece.